Artă de Protest

- Are voie artistul să adopte o poziție politică în arta sa?

- Are. Doar libertatea de exprimare e primul lucru care îți vine în minte când te gândești la artă.

- Dar ce se întâmplă cu angajamentul politic al artistului? Care sunt limitele implicării politice în cazul artiștilor?

 

Bertolt Brecht: „Arta nu este o oglindă a societății, ci un ciocan cu care poți să transformi societatea.”

Mergând pe firul ăsta, arta pe care o produci nu va fi privită public în afara unui context, niciodată nu va exista în vid, ci interpretată ținând cont de ce se întâmplă în acel moment în lume. Faci o lucrare care conține elemente referitoare la război? Vei transporta mintea privitorului în zona de conflict cea mai arzătoare din acel moment sau cea mai reprezentată în mass-media.

Mi-a venit ideea de a scrie acest articol discutând cu o bună prietenă despre o formație de punk rock care a cântat la mitinguri electorale. Prietena mea era dezamăgită de alegerea lor de a se implica politic. Lumea punk e anti-sistem, anarhistă, ei sunt sell-outs pentru că și-au asumat poziția față de un anumit partid.

Ei, dar dacă ar fi tăcut? Ar fi fost mai bine? Au ales să se asocieze cu ei ca să contribuie la un proiect politic nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani de după Revoluție. Ca să disemineze sprijinul acordat către fanii formației. Ca să simtă că au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca oamenii ăștia să ajungă să reprezinte noua clasă politică. Ghimpele comunismului e greu de scos și merită forța implicării artistice.

 

Nu aș spune că arta mea este în totalitate politică, dar cu siguranță este mereu reacționară.

În lucrările mele apare clar motivul schimbării climatice, al inegalității de gen și de clasă, al trăirii într-o societate care nu mai oferă valori, deoarece este nevoie de o reformă serioasă în toate…

Toate astea spun ceva despre poziția pe care mi-o asum în societate.

Printre proiectele mele de artă politică se numără și o serie de 3 ilustrații pentru un documentar realizat de echipa Passport Productions despre Insula Belina, din județul Teleorman.

Mădălina și Paul au filmat pe insulă și au vorbit cu pescarii cărora din 2011 li s-a interzis să pescuiască pe mai multe brațe din Dunăre. Nemulțumiți și rămași fără job (înainte de fi dați afară brutal și abuziv, vreo 70 de pescari industriali pescuiau de o viață în zona Belina), pescarii le-au arătat cum Tel Drum capturase Insula Belina. Cele trei secvențe alese pentru a fi ilustrate prezintă momente de mare tensiune de pe insulă, leitmotivul fiind frica, groaza, neputința.

 

 

În primul episod al documentarului, un domn povestește cum, peste noapte, bărcile pescarilor au fost distruse cu ciocanul de către oamenii lui Dragnea, care îi amenințaseră pe localnici, spunându-le că nu vor mai putea prinde pește în acea zonă și că, dacă nu se vor opri, vor suporta consecințele. Asta deși statul român, prin reprezentanții săi guvernamentali, le permitea pescarilor să-și desfășoare activitatea în acea zonă, există documente oficiale în acest sens. Am ilustrat descoperirea bărcilor distruse, apare la minutul 12.

Găsiți întreg episodul aici: https://www.youtube.com/watch?v=oBxsHhG8Vew

 

 

Ascultând cu atenție descrierea fărădelegii din al doilea episod al documentarului, parcă vedeam cu ochii mei cele întâmplate. Mădălina și Paul au ales foarte atent declarațiile care trebuiau ilustrate, eu doar trebuia să găsesc puterea de a empatiza cu acei oameni și de a reda fidel cele povestite de ei. Lucru nu tocmai ușor… De data aceasta, era vorba despre un moment tensionat între pescari și garda de corp Tel Drum, „cefe late” cum sunt numiți. Intrând cu mașina pe teritoriul capturat, cei trei pescari sunt întâmpinați de 15-20 de bărbați, care îi amenință că o să le răstoarne mașina. Am ilustrat acest moment care apare la minutul 37.

Întreg episodul 2 poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=CEGDBUVYMsY

 

 

Al treilea episod al documentarului încă nu a fost publicat integral, dar când crimele de la Caracal au fost descoperite, Passport Productions a difuzat o secvență din episod în care se făcea referire la chefurile de pe insula Belina la care erau aduse fete pentru a întreține atmosfera, printre care și o celebră cântăreață care a ajuns în situația de a fi nevoită să fugă de la casa lui Dragnea, în toiul nopții. Fără să știu exact ce s-a întâmplat acolo, trebuia să ilustrez momentul evadării. Înainte să mă apuc de treabă, două zile doar la asta m-am gândit. Oare ce simțea femeia aceea? Câte altele au avut aceeași soartă? Câte au vrut să evadeze, dar nu au reușit?

 

 

Instalația temporară „undenimeninuseuită” de la Uriași de Pantelimon aborda peisagistica unui oraș. Cum gestionezi spațiul verde din domeniul public într-un mod sustenabil? Apoi am mai refăcut o dată proiectul inițial pentru Street Delivery Sibiu #1.

 

Am participat la protestul diasporei din București de pe data de 10 august 2018. Gaze, alergături, copii care urlau, bunici împiedicați, tunuri cu apă, totul se prăbușea atunci în fața ochilor noștri. Când am ajuns acasă, m-am gândit ce balet bine-orchestrat a coregrafiat Jandarmeria alături de Guvernul PSD. Așa a apărut pamfletul ăsta, în care am încercat să inserez tot dezgustul pe care îl simțeam față de cele întâmplate.

 

 

Pentru Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) din Sibiu am făcut o ilustrație pentru afișul festivalului lor, ediția 2018. Adi Oprea de la SIBIO a făcut design-ul afișului, iar eu am avut ocazia să scriu câteva mesaje, printre care și „egalitatea de gen e despre acces la resurse”, în ziarul lui Dan Perjovschi de la Teatru.

 

 

Eu cred că e important să ai posibilitatea să intervii în ceea ce se întâmplă în societate, iar dacă această posibilitate dispare, îți mai rămân două opțiuni: să renunți sau să lupți.

E important să discutăm despre lucrurile care nu merg bine, la fel cum e la fel de important ca artiștii să își utilizeze simțul critic pentru a comenta ceea ce se întâmplă în jurul lor. Să nu facă doar artă pentru dezmățul vizual al privitorului, ci să contribuie prin artă la schimbarea percepțiilor, să sădească întrebări în conștiința publică. Și dacă ai oportunitatea asta, trebuie să te folosești de ea.