BESTIÁR s.n. Gen de lucrare, caracteristică evului mediu, cuprinzând culegeri de fabule sau de povestiri alegorice despre animale. [Pron. -ti-ar, pl. -re, -rii. / < fr. bestiaire, cf. lat. bestiarius < bestia – animal, it. bestiario]. (sursa: dexonline)
Au trecut 3 ani de la vernisajul primei mele expoziții, BESTIAR. Încă văd acel moment ca pe unul foarte rar în contextul artistic al Sibiului. Tot ce a reușit să demonstreze organizarea acestei expoziții a fost faptul că, dacă vrei, poți să realizezi un cadru magic cerând ajutorul celor din jur și utilizând toate resursele de care dispui.
Mulți m-au întrebat, „cum ai reușit să expui la Habitus?”. Simplu, i-am întrebat pe librarii-șefi, Marian Coman și Vladimir Barbu, dacă îmi pot oferi un spațiu care să găzduiască lucrările mele timp de o lună. Ei au fost de acord, iar apoi au urmat runde de negocieri în privința spațiului, librarii voiau să expun în sala principală a librăriei, să așez lucrările pe pereți, printre cărți, dar mie nu mi se părea o soluție coerentă. Până când mi-am amintit de depozitul librăriei, două săli laterale lipsite de lumină naturală, ventilație, pline de scaune, cărți și cutii. Cu sute de ani în urmă, acel loc fusese o criptă. Librarii nu păreau foarte încântați de alegere (librăria urma să funcționeze cu un singur depozit timp de o lună), dar i-am convins, asigurându-i că mă voi ocupa eu de amenajarea depozitului. Bineînțeles că, până la urmă, m-au ajutat și ei.
Întâi am golit depozitul de tot ce era acolo, lucru nu tocmai ușor. Erau piese de mobilier grele și multe cutii, toate pline de praf. Apoi a urmat curățenia, făcută de doamna care se ocupa cu asta și finisată de mine și Camil. Cam de fiecare dată când veneam să amenajăm spațiul, dădeam și cu aspiratorul. La un moment dat, am început să am îndoieli cu privire la alegerea făcută. De pe pereți cădea tencuiala, era un singur bec chior, aerul era greu și irespirabil, era umezeală (pe care nu o luasem în calcul)…
Apoi am vorbit cu un prieten, Bogdan, care lucra la o firmă de electrice. El s-a oferit să vină să vadă despre ce e vorba și a găsit imediat soluții. Urma să tragem o linie de lumini pe toată lungimea depozitului și să avem iluminat profesionist demn de o galerie. Atunci mi-am dat seama că nu ai cum să faci totul de unul singur și că ajutorul prietenilor este un lucru de neprețuit.
A venit Bogdan, a instalat galeria, ba a adus chiar și un lampadar stradal imens care avea să creeze o lumină caldă în spațiul dedicat operei principale, „God’s Playground”. Acum, totul arăta complet diferit.
Am început să aduc lucrările cu două zile înainte de vernisaj, am bătut cuiele, le-am agățat pe perete, dar în ziua următoare am constatat că umezeala intrase în lucrări, hârtia începea să se vălurească, unele lucrări erau deformate bine de tot. Am cam intrat în panică, dar Marian a montat un dezumidificator și am lăsat ușa și singurul geam al galeriei deschise peste noapte, iar a doua zi, aerul era complet uscat, lucrările își reveniseră, pe unele le uscasem acasă cu uscătorul de păr, iar expoziția era gata de vernisaj.
În ziua vernisajului, l-am invitat pe profesorul meu de grafică, graficianul Gheorghe Pârcălăboiu, să vadă ce a ieșit. Profu’ a venit cu un prieten, specialist în restaurare la Muzeul Brukenthal, iar în timp ce ei admirau lucrările, una din ele a căzut de pe perete, iar sticla s-a spart. Așa că a trebuit să alerg să cumpăr o nouă ramă. Organizarea unei expoziții este plină de surprize, nici nu știi ce te așteaptă, mai ales că nu există galerii profesioniste în Sibiu și trebuie să improvizezi în mod constant. Face și asta parte din procesul artistic.
Până la urmă, vernisajul a fost un succes, am avut o discuție interesantă cu Iris Ordean despre Bestiar, am vândut lucrări, invitații au cântat la pianina adusă de Krista Szöcs special pentru spațiul expoziției, am adus caiete de schițe pe care oricine le-a putut răsfoi, iar apoi spațiul a devenit un refugiu pentru cei care intrau să cumpere cărți, spațiu de concert pentru formația Kepler not Kopernicus, parte din proiectul Habitus Sonor.
În prezent, librăria Habitus s-a închis și o altă potențială galerie a dispărut. Dar visul ăsta a fost foarte, foarte frumos. Probabil irepetabil.
Înregistrarea discuției cu Iris Ordean de la vernisaj:
Fotografii de Gabriela Cuzepan, Cornel Moșneag și din arhiva personală.
Dacă v-a plăcut acest proiect, vă rog să mă susțineți cu un share pe rețelele de mai jos (apăsați iconița și va apărea un pop-up de autentificare). Mulțumesc!