documenta fifteen

31 August 2022

Documenta este o expoziție de artă contemporană organizată o dată la cinci ani în orașul Kassel din Germania. Fiecare ediție durează 100 de zile (în acest an 18 iunie – 25 septembrie), iar locațiile sunt multiple și extrem de variate. Eu am aflat despre Documenta de la Dan Perjovschi care a fost și el invitat să-și realizeze lucrările în Kassel. Am povestit la o cafea despre faptul că îmi doream să ajung anul acesta la Bienala de la Veneția, iar Dan mi-a sugerat că ar fi o idee bună să văd întâi Documenta și apoi Bienala. La Documenta, lucrările expuse nu sunt de vânzare, astfel încât marii colecționari ajung mai degrabă la Veneția, unde se pune accent pe aspectul comercial al artei. În schimb, la Kassel se face educație artistică, se încearcă cultivarea unor altfel de practici curatoriale și a interesului pentru artă și expunerea unor artiști care nu sunt neapărat reprezentați de o galerie de artă, majoritatea fiind din sudul global. Expozițiile nu sunt statice, sunt constant revizuite și modificate de artiști prin workshop-uri, prezentări, discuții și evenimente conexe.

Kassel este un oraș din centrul Germaniei, de dimensiunile Sibiului, cu un aspect pitoresc și băi termale, situat într-un podiș cu multe coline, un oraș din care tinerii abia așteaptă să plece și în care bătrânii sunt respectați și bine îngrijiți. Adăugarea unui proiect de artă de dimensiunile Documenta revitalizează și activează niște mecanisme interculturale de pe urma cărora orașul nu ar avea decât de câștigat. Nu știu cum e orașul în afara Documenta, dar nu cred că prezintă mare interes internațional în afara celor 100 de zile, o dată la 5 ani. Kassel conține diverse comunități de imigranți și o varietate incredibilă de naționalități, iar toate astea devin transparente printr-o simplă plimbare cu tramvaiul în care poți să auzi o multitudine de limbi, să vezi o grămadă de localuri și magazine non-germane, dar totodată poți simți și deconectarea germanilor față de aceste mici diaspore. La fel cum Sibiul care are festivaluri internaționale care hrănesc atmosfera multiculturală, așa și Kassel respiră un aer mult mai vibrant pe perioada Documenta.

Miezul curatorial al documenta15 este reprezentat de un colectiv de artă din Indonezia, ruangrupa, care a lucrat timp de 5 ani la realizarea expoziției invitând alți artiști și colective artistice, care au invitat, la rândul lor, alți și alți participanți. La momentul deschiderii documenta15 erau peste 1500 de artiști care expuneau în 32 de locații. Conceptul de lumbung stă la baza organizării documenta15, un termen indonezian folosit în agricultură care se referă la un hambar de orez folosit în mod colectiv de membri unei comunități rurale. Acesta este locul în care se păstrează întreaga recoltă pentru a fi folosită de comunitate și pentru a întâmpina anumite dificultăți viitoare și imprevizibile. Bugetul de aproape 42 de milioane de euro a fost împărțit în mod egal între participanți, iar aceștia au fost singurii responsabili de cheltuieli. Astfel, colectivul ruangrupa a încercat să zguduie noțiunea europeană de târg de artă care promovează competiția și mercantilismul, prezentând, mai degrabă, practici artistice și curatoriale ce facilitează cooperarea dintre artiști. Lucrările nu au fost comisionate pentru eveniment, ci ”traduse” astfel încât participanții să nu fie nevoiți să-și oprească practicile artistice locale pentru a produce artă la comandă, mizându-se pe aproprierea unor practici sustenabile.

Multe dintre proiectele artistice prezentate la documenta15 au legătură, direct sau indirect, cu practica agricultura și sustenabilitatea naturii, în care se pune accentul pe susținerea unei comunități și pe dezvoltarea colectivă.
Astfel de inițiative am descoperit din prima zi, la WH22, unde grupul vietnamez NHÀ SÀN COLLECTIVE a recreat o parte din structurile arhitecturale în care și-a început activitatea din Hanoi, printre care și o grădină de plante migratoare și o colibă în care erau depozitate semințe ale plantelor regăsite acolo. Deschisă publicului și activată în anumite momente prin workshop-uri, performance-uri și discuții, grădina vietnameză a fost punctul de plecare în experiența noastră documenta15.

Locația principală documenta15 este muzeul Fridericianum din Friedrichsplatz, pe care echipa artistică îl consideră lumbung, hambarul care stochează întreaga recoltă, locul de unde pornesc tururile ghidate, așa-numitele exhibition walks, ghidate de mediatori artistici (sobat-sobat). Punctul de întâlnire era în fața muzeului, la umbra stejarilor plantați de Joseph Beuys în 1982, unde tot timpul era plin de vizitatori.

Artistul DAN PERJOVSCHI a fost invitat să-și creeze lucrările chiar pe coloanele neo-clasice ale muzeului, dar și în piața gării centrale, Rainer Dierichs Platz, unde adaugă constant desene pe teme socio-politice, realizând cea mai vizibilă expoziție în aer liber, gratuită, din întreaga documenta15. Proiectul său este o extensie a zidului pe care Dan îl are în derulare la Sibiu. Diferența între cele două locații o face publicul, care este foarte curios să afle despre temele din spatele desenelor și despre practica artistică a lui Dan, așa cum am observat într-o seară când am fost să-l vedem pe artist la lucru.

Odată ce am intrat în muzeu, am fost bombardați de informații și strategii legate de educația artistică, la parter fiind locul unde găseai FRIDSKUL (muzeul folosit ca școală), care conținea jocuri inventate, materiale și modele educaționale și concluzii din workshop-uri anterioare cu artiști care urmau facultăți de artă, adunate de GUDSKUL COLLECTIVE (fondat de ruangrupa). Tot la parter era RURUKIDS, o creșă de zi publică, gratuită, inițiată de GRAZIELA KUNSCH în colaborare cu inginera Elke Avenarius, în care se încearcă încurajarea autonomiei bebelușilor și apropierea dintre părinți și copii prin practici artistice și de mișcare. Astfel, muzeului de tip clasic i-au mai fost adăugate, pe lângă funcția recreerii, cea a activității, a practicii, a educației.

Tot la Fridericianum, am parcurs secțiunea dedicată arhivelor unde am fost absorbită de activismul femeilor din Algeria, o inițiativă independentă ARCHIVES DES LUTTES DES FEMMES EN ALGERIE care încearcă să digitalizeze și să facă accesibile cât mai multe materiale produse de activiste și asociații conduse de femei din Algeria și din diaspora algeriană. La Fridericianum era propusă o cronologie fragmentată a mișcărilor și protestelor femeilor din Algeria, prezentată prin afișe, flyere, fotografii, dar și materiale video. Sunt foarte interesată de acest tip de artă documentară pentru că, la rândul meu, am inițiat proiectul Basarabia, care necesită multă muncă antropologică și de arhivă legată de o minoritate neglijată. La fel de mult m-a încântat și THE BLACK ARCHIVES, care prezintă lupta de decolonializare a Olandei din perspectiva unor activiști de culoare din anii ‘70 care nu s-au bucurat de aceeași vizibilitate ca activiștii Black Lives Matter din prezent. Instalația lor sub formă de bibliotecă mizează pe povestire (storytelling) ca mod de rezistență împotriva rasismului structural.

În tonuri mai clasice, la etaj am văzut niște tapiserii extraordinare din seria ”Out of Egypt” create de Malgorzata Mirga-Tas, din grupul OFF-BIENNALE BUDAPEST. Artista și-a dorit să reinterpreteze niște tapiserii vechi care, în original, prezentau romii într-o manieră mult mai sumbră. Ea a recreat vechile modele, inserând umanitatea și demnitatea colectivelor de romi. Un pic mai sus așteptau să fie văzute picturile lui RICHARD BELL care a surprins momente de activism din lupta împotriva rasismului. Tot la etaj, era o sală unde am petrecut mai mult de o oră la proiecții de filme documentare sub formă de jurnal ale unor artiști din Orientul Mijlociu, un mod cât se poate de realist de a finaliza incursiunea prin muzeul Fridericianum.

Ne-am întors apoi într-o altă zi pentru a vizita subsolul muzeului, unde artista SAODAT ISMAILOVA, alături de alți 18 artiști invitați din Kazahstan, Kirghizstan, Tadjikistan și Uzbekistan, a populat spațiul întunecat cu chilltan, ființe care se metamorfozează constant, păstrătoare ale unor cunoștințe străvechi și ale diversității spirituale. Printr-o alternare de încăperi separate prin cortine de mătase, spațiul te poartă de la proiecții de film, la o masă rotundă cu texte șamanice, toate având la bază numărul 40, traducerea din limba persană a termenului chilltan fiind 40 de ființe. O incursiune mitică și mitologică, care te transportă în alt univers, chiar în inima orașului Kassel.

Chiar și cu o hartă la îndemână, e greu să navighezi printre locații. Când nu știi încotro, este simplu să mergi la ruruHaus - punctul central al documenta15, unde apare tot timpul programul actualizat pe ziua respectivă și se țin prezentări în fiecare dimineață. Așa am făcut în a doua zi și am ajuns la subsol unde am dat peste proiectul ELLEI VON DER HAIDE care a realizat un film despre queer gardening, despre comunitățile ecologice queer/feministe din America de Nord și grădinăritul ca mod de viață și refugiu din calea unui mod de viață nesustenabil. După proiecție, Ella ne-a invitat la un workshop de tatuaje unde am discutat despre relația dintre om și microbi și despre practici de grădinărit urbane.

O altă locație aflată în centrul orașului este documenta-Halle, singura locație construită special pentru documenta, în 1992, cu pereți înalți și albi și ferestre imense. Prima parte a clădirii găzduia o expoziție a membrilor colectivului WAJUKUU ART PROJECT, un proiect care se derulează într-o parte săracă a orașului Nairobi din Kenya. Accesul se face printr-un coridor întunecat, o simulare a unui tunel inspirat de locuințele tribului Maasai, care te conduce înspre diverse instalații realizate cu unelte de lucru folosite în gospodărie.

De la întuneric, am ieșit apoi înspre lumină în cea mai mare sală a locației, de unde se auzeau ritmurile asurzitoare și inductoare de transă ale unei formații tailandeze care făcea parte din colectivul non-profit BAAN NOORG. Spațiul imens are în centru o rampă de skateboard care poate fi folosită de vizitatori, o simulare a unui magazin care include produse alimentare din porțelan și o tipografie care funcționează în fiecare zi la documenta-Halle, tipărind diverse materiale educaționale și artistice, la comanda artiștilor participanți. Materialele realizate de probă sunt lăsate pentru a fi luate de public.

Aceasta mi s-a părut cea mai activă locație în fiecare zi, acolo având loc și prezentări susținute de anumite grupuri artistice, printre care și INSTAR (INSTITUTO DE ARTIVISMO HANNAH ARENDT), creat de artista și activista TANIA BRUGUERA cu scopul de a promova spiritul civic și justiția socială în Cuba. INSTAR are misiunea de a realiza 10 expoziții la fiecare 10 zile pe toată durata documenta15. În tot acest timp, au loc discuții cu publicul, performance-uri ale unor artiști cubanezi și alte evenimente conexe. Cel mai mult mi-a plăcut caracterul deschis al sălii principale (nefiind singurul loc de acest gen la documenta15), unde oamenii puteau participa la workshop-uri, erau încurajați să scrie pe pereții rampei de skate și invitați să se exprime prin grafitti și alte tipuri de manifestări. Mi-am lăsat și eu amprenta.

Părăsind centrul orașului, poți să cobori în parcul Karlsaue, unde vei fi confruntat cu o serie de lucrări în aer liber. Cea mai impozantă dintre acestea este ”Return to Sender”, proiectul celor de la THE NEST COLLECTIVE din Kenya, o instalație multimedia care imită un spațiu distopic al gunoiului, și din care rezultă un contrast intens cu palatul Orangerie, în fața căruia e instalată o lucrare realizată din sute de grămezi de haine nedorite. Aceasta reflectă problemele cu care se confruntă țările mai puțin industrializate, devenite gropi de gunoi ale consumerismului galopant manifestat în țările industrializate. Pentru mine, această lucrare a fost un semnal de alarmă care se activa de fiecare dată când străbăteam parcul. Astfel de instalații de conștientizare a unor practici dăunătoare, sau de familiarizare cu practici sustenabile și ecologice, sunt întâlnite de-a lungul râului Fulda care străbate parcul.

Un altfel de demers am întâlnit la Bootsverleih Ahoi, unde artista CHANG EN-MAN încearcă să spună povestea imperialismului din Asia de Sud-Est (ea fiind descendentă a poporului indigen Paiwan din Taiwan) prin intermediul migrației melcilor giganți africani. Artista a conceput o sală de așteptare care se dedublează într-o arhivă care trasează ruta melcilor și explică conexiunea colonială (aceștia fiind introduși de japonezi drept sursă de hrană și devenind o specie invazivă în Taiwan) și o barcă cu pereți cu vitralii pe care poți călători pe râul Fulda.

O locație extrem de complexă și foarte bine organizată este Hübner areal, fostul sediu al unei companii producătoare de piese de mașini și tancuri care a fost folosită pentru prima dată anul acesta la Documenta. În hala industrială poți vedea creațiile FONDATION FESTIVAL SUR LE NIGER legate de practici de ospitalitate și alte tradiții centrale culturii din Mali, TRAMPOLINE HOUSE prezintă politicile de imigrație din Danemarca sub formă de film documentar și resurse tipărite legate de sistemul de azil, iar la etaj este cantina unde artista chineză BOLOHO filmează un sitcom și apoi îl difuzează pe ecrane amplasate lângă mese.

La subsol se află expoziția lui AMOL K PATIL, ”Black Masks on Roller Skates”, care mizează pe artele performative pentru a reaprinde flacăra anti-colonialismului purtată de bunicul său care a militat pentru drepturile muncitorilor prin scrierile sale avangardiste și s-a poziționat împotriva sistemului de caste din India. Întregul subsol devine un spațiu cât se poate de viu și de interesant, în care artistul combină video performance cu sculptura cinetică și muzica, alături de obiecte de artă inspirate de scrierile bunicului său.

Ceva absolut fascinant am văzut în incinta bisericii evanghelice St. Kunigundis din cartierul Bettenhausen. Acolo expuneau colectivele artistice ATIS REZISTANS și GHETTO BIENNALE din Port-au-Prince, Haiti. Sculpturile realizate din obiecte și materiale găsite aminteau de problemele sociale și politice ale localnicilor, dar și de cultura lor populară și religia vodou. GHETTO BIENNALE a fost organizată prima dată în 2009, având la bază întrebarea: „What happens when first world art rubs up against third world art? Does it bleed?”. La St. Kunigundis, cele două lumi s-au îmbinat fără ciocnire și fără să intre în opoziție una față de cealaltă. Parohia i-a primit cu brațele deschise pe artiști, care și-au presărat asamblările de obiecte de pe străzile pline de gunoaie ale capitalei haitiene. Nu exista disonanță cu spațiul. Lucrările păreau făcute pentru a fi expuse acolo și, de aceea, aceasta a fost expoziția care mi-a plăcut cel mai mult din întreaga documenta15.

Mai mult decât atât, pe tavanul bisericii a fost instalată o sculptură din blocuri de diverse forme și dimensiuni care intenționau să reprezinte cacofonia întâlnită pe străzile orașului Port-au-Prince, iar reprezentarea lumii reale cu capul în jos era de mare efect. Chiar puteai să simți greutatea structurilor în timp ce te plimbai printre exponate. Rezonanța specială a locului era ingenios exploatată de o instalație sonoră plasată în orga bisericii care emitea unde sonore în ritm de muzică trance, care deveneau extrem de palpabile pe măsură ce petreceai tot mai mult timp acolo, amplificându-se într-un boom puternic care îți făcea corpul să vibreze. Iar în camera din dreapta altarului erau proiecții de film documentar despre viața în Haiti.

O altă locație de neratat la documenta15 era Hallenbad Ost (baie populară dezafectată) unde expuneau cei din colectivul artistic indonezian, TARING PADI. Un scandal izbucnit în luna iulie i-a făcut cunoscuți în întreaga Germanie, când o lucrare de mari dimensiuni expusă lângă documenta-Halle a fost înlăturată. De aici, ar fi izbucnit o întreagă discuție (dezechilibrată de media germană prin senzaționalizare) despre memorie culturală, artă de protest și cenzură.

Pe gazonul din fața Hallenbad Ost erau presărate așa-numitele wayang kardus, marionete de carton folosite la proteste, carnavaluri și alte performance-uri în ultimii 22 de ani în Indonezia. Înăuntru erau expuse diverse afișe și bannere imense de la manifestări împotriva regimului Suharto și nu numai. Un tanc din carton se afla în centrul piscinei, reamintind la orice pas de potențialitatea unui conflict armat. Pe cât de tensionată era atmosfera înăuntru, pe atât de destinsă era afară, unde oamenii discutau în grădină și ascultau muzică live.

Multe dintre expozițiile și locațiile documenta15 nu au mai încăput în acest articol pe care îl concep deja de o săptămână. A trebuit să fiu selectivă pentru a putea reda cât mai concis și precis atmosfera de la Documenta. Singurele concluzii pe care aș putea să le trag după o săptămână petrecută la documenta15 este că am văzut cea mai mare și cea mai specială expoziție de artă contemporană din viața mea de până acum, într-un loc destul de retras al Germaniei, în care ideile și rezultatele converg într-o supă delicioasă care se poate digera indiferent de nivelul de educație artistică pe care l-ai avea și unde poți vedea artiști din sudul global care nu sunt expuși nicăieri altundeva în Europa. Documenta15 este o expoziție în care totul are sens chiar și fără explicații sforăitoare, cu continuitate culturală și încărcătură emoțională, unde arta ocupă un loc aparte, departe de piețele de cotare și vânzare, și de unde pleci cu niște instrumente utile în viața de zi cu zi și în care vrei să revii și să revizitezi. Vă las cu o serie de poze din alte locații care să vă intrige și despre care veți dori, sper eu, să aflați mai multe pe cont propriu.

Credit foto: Sorina Tomulețiu, Camil Băncioiu, Nicolas Wefers, Hichem Merouche, Victoria Tomaschko, Frank Sperling