Platforma de Arte Vizuale este un proiect inițiat de Dan Perjovschi și curatoriat de Iris Ordean, cu sprijinul Documenta15 și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
La a doua ediție PAV care a avut loc anul acesta în perioada 18 iunie – 3 iulie, am participat cu o primă versiune a proiectului multimedia Basarabia, pe care l-am instalat în Sala Roșie a Centrului Cultural German din Sibiu. Nu este prima dată când Deutsches Kulturzentrum mizează pe artă și artiști, reușind să acopere vidul instituțional care planează asupra artei contemporane la nivel local. În 2018, am fost invitată să expun în fosta locație de pe strada Poștei în cadrul proiectului brut’18, unde am avut a doua expoziție personală, Clone. Artă fără sticlă. De altfel, curatoarea PAV, Iris Ordean, este și cea pe care am invitat-o să purtăm o discuție la vernisajul primei mele expoziții, Bestiar. Așa este la Sibiu: câteodată, tot ce este nevoie pentru a realiza un art show ca la carte, este un singur om și dedicarea sa totală asupra acelui proiect. Și, desigur, toată munca de organizare care stă în spatele realizării unui asemenea eveniment, pe lângă faptul că mai și studiezi și mai ai și un job full-time. Omul acesta a fost Iris pentru PAV.
Proiectul Basarabia a început de la o serie de înregistrări audio realizate între anii 2016 – 2022. Bunica mea, Nina Maxim (c. Bosânceanu), a fost nevoită să se refugieze din Cetatea Albă, Basarabia (în prezent, teritoriu ucrainean) în 1940 și 1941 din calea armatei sovietice. În conversațiile noastre, am surprins amintirile ei legate de acei ani și atmosfera locului în care s-a născut. Toate acestea au contrastat puternic cu viața de după refugiu, într-o vreme în care atitudinile erau ostile față de refugiați, și de-o parte, și de alta a graniței care despărțea România de URSS.
Când am acceptat invitația de a expune la PAV, tocmai terminasem o lucrare care ilustra un moment foarte tensionat povestit de bunica. Era vorba de momentul plecării familiei Maxim din gara din Cetatea Albă, acolo unde au fost nevoiți să se îmbarce în ultimul tren care mai pleca spre România, un tren cu vagoane tip platformă, neacoperite. La plecare, pro-rușii care rămâneau în Basarabia i-au atacat cu pietre. Acest moment l-am reprodus pe hârtie folosind creion, tuș și cerneală, înainte să izbucnească războiul din Ucraina. Odată ce Rusia a intrat abuziv în Ucraina, evenimentele prin care a trecut bunica au căpătat o aură potentă de actualitate. Nu putem decât să ne imaginăm impactul pe care l-ar putea avea o amintire traumatică revitalizată.
Când am vorbit cu Iris despre PAV, am convenit că proiectul trebuie prezentat acum, chiar și într-o formă intermediară și nefinisată. În timpul acesta, nu mă puteam dezlipi de știri și de reprezentările din media ale refugiului ucrainienilor care plecau cu sutele de mii din țara lor care fusese atacată și observam paralelele dintre cele două momente din timp, 1940 și 2022. Am adunat o serie de imagini realizate de fotografi precum Emilio Morenatti și Vadim Ghirda, care se aflau în diferite locații alături de refugiați: la graniță, în gări și autogări, pe străzile orașelor mari, durerea era aceeași. Am făcut o selecție de fotografii pe care le-am prezentat în paralel cu imagini de arhivă din 1940. Această serie de imagini a alcătuit substratul subiectiv-documentar al reprezentării refugiului.
Fotografii de familie au fost inserate în expoziție pentru a introduce vizitatorii în povestea bunicii și pentru a reconstitui viața în Basarabia în perioada 1927-1940. Aceste imagini reprezentau momente din viața familiei Maxim în cadrul comunității: serbări și carnavaluri, plimbări prin Grădina Publică, evenimente literare, ateliere de meșteșug, întâlniri de familie și alte fotografii cu familia extinsă. Fotografiile au fost curatoriate în strânsă legătură cu conținutul înregistrărilor conversațiilor cu Nina Maxim și au fost semnalizate în expoziție ca fiind completate de povestiri audio.
Înregistrările conversațiilor au fost editate și apoi prezentate pe suport electronic (tabletă), în format mp3, la care am adăugat și transcrieri text pentru clarificări sau accesibilitate. Căștile folosite în expoziție au fost împrumutate de la un alt participant PAV, Asociația Simultan din Timișoara (prin Alin Rotariu), cărora le mulțumesc!
Titlurile conversațiilor din expoziție au fost următoarele: Albumul cu fotografii.mp3, Demografie, Cetăți, Cetatea Albă.mp3, Motya.mp3, Caii Socol și Koukla.mp3, Aruncau cu pietre în noi.mp3, Întotdeauna m-am simțit ca un iepure fugărit.mp3.
Apoi, pe peretele central al încăperii, am expus lucrări în creion și tuș realizate în perioada 2018-2021 și lucrarea cea mare realizată anul acesta. Majoritatea au fost făcute după referințe dintr-un fragment din Jurnalul Sonor ONC nr. 73/1940.
Pentru ca expoziția multimedia Basarabia să fie completă, am apelat la o fostă colegă, Angela Zaporojan, pentru a o ruga să-mi dea permisiunea de a introduce în expoziție filmul documentar realizat de ea în 2010-2011, Fulgerații din România. În acest film, Angela a adunat mărturii despre refugiul din Basarabia de la 5 persoane care au fost forțate să părăsească Basarabia și un istoric, pe care le-a intercalat cu imagini de propagandă. Angela a acceptat cu drag să expunem filmul în cadrul expoziției și, astfel, a întregit cum nu se putea mai bine povestea refugiului.
„Documentarul <<Fulgeraţii din România>> abordează problema refugiului basarabenilor din anii 1940 şi 1944, având scopul de a atrage atenţia asupra refugiului şi a istoriei orale. În cadrul filmului, cinci basarabeni povestesc despre atmosfera dinaintea evacuării, drumul pe care l-au parcurs şi greutăţile întâmpinate, atât în timpul refugiului, cât și după ce s-au stabilit peste Prut. Detaliile oferite de aceştia ilustrează o parte din drama a sute de mii de basarabeni, care au fost nevoiţi să se refugieze în România din cauza ocupaţiei sovietice. Filmul a fost realizat în 2010-2011, de două (pe atunci) studente la Jurnalistică, Maria Minchevici şi Angela Zaporojan, în coproducţie cu RUBICON DVD Gbr München şi Facultatea de Jurnalistică din Sibiu.” - Angela Zaporojan
Cu câteva minute înainte de vernisaj, care a avut loc pe 26 iunie (aniversarea ultimatimului dat de URSS românilor din Basarabia), am desenat pe whiteboard-ul sălii de clasă convertită în spațiu de expoziție o hartă a teritoriului Basarabiei, care s-a dovedit a fi utilă în cadrul discuțiilor deschise de după prezentare. Au participat refugiați, copii ai refugiaților, nepoți ai refugiaților, dar și jurnaliști sau membrii ai societății civile, precum Ciprian Ciocan, care conduce Fundația Comunitară Sibiu. Discuțiile au fost emoționale, dar pertinente și adânc înfipte în prezent.
Un alt eveniment din cadrul expoziției a avut loc pe 1 iulie, intitulat „Al doilea refugiu” deoarece familia Maxim s-a întors cu ordin de repatriere în 1941 în Basarabia, atunci când România a întors armele împotriva rușilor și s-a aliat cu germanii, doar pentru a fi, din nou, forțați să plece peste câteva luni. Pe 1 iulie l-am invitat la expoziție pe Eugene Vovk, coordonatorul Centrului Ucrainean de la Sibiu și refugiat din Odesa, cu care am avut ocazia să povestim despre evenimentele din prezent, despre experiența ucrainenilor ajunși la Sibiu și interacțiunea acestora cu autoritățile statului, ONG-urile și voluntarii. La întâlnirea cu Eugene a participat și Fawzia G. Rehejeh, coordonatoare a Centrului Cultural Arab din Sibiu, care a avut un aport extrem de important în discuția noastră, ea refugiindu-se alături de familia ei din Siria.
De la Eugene am aflat, de exemplu, că, oficial, 2800 de refugiați ucraineni sunt la Sibiu, iar neoficial cifra e aproape dublă. Se dorește înființarea unei școli ucrainene în Sibiu care să-i primească pe copii și adolescenți din toamnă. Nevoile lor de bază sunt acoperite în momentul de față, deocamdată focusul este pe adolescenți care sunt printre cei mai afectați emoțional de plecarea de la casele lor. E nevoie mare de traducători și interpreți. De integrare deocamdată nu se pune problema, deoarece 90% dintre refugiații din Sibiu vor să se întoarcă acasă. Am vorbit și despre diferențele cultural-lingvistice dintre români și ucraineni, am aflat că avem destul de multe cuvinte în comun, dar și preparate culinare.
O înregistrare scurtă de la eveniment găsiți aici (în limba engleză): https://www.youtube.com/watch?v=nAl1ormaMEI
Scopul acestor discuții și întâlniri a fost de a extinde proiectul pentru a se putea ramifica într-o conversație cu comunitatea din Sibiu, o oportunitate de a-mi oferi platforma unor oameni care desfășoară o muncă fantastică de întrajutorare a refugiaților din Ucraina și de a depăși granițele expoziției inițial planificate, pentru a da naștere unor colaborări și întâlniri între oameni care împart același trecut, într-o mai mică sau mai mare măsură. Trebuie să menționez că inițiatorul PAV, artistul Dan Perjovschi, a alocat o parte din onorariul său de la documenta fifteen pentru a finanța participarea unor artiști la prima ediție PAV. Astfel, conceptul care stă la baza documenta fifteen, lumbung, a fost aplicat la modul serios atât de Dan, cât și de mine, prin invitarea unor oameni și entități externe proiectului Basarabia, dar care au avut un aport foarte valoros în cadrul expoziției mele de la Centrul Cultural German din Sibiu. Proiectul va continua și în alte formate și locații.