Retrospectiva anului 2019

Anul ăsta a fost presărat cu proiecte faine și mai puțin comerciale. Eu l-am perceput ca pe un an de explorări, împliniri și eșecuri și, nu în ultimul rând, o perioadă de re-adaptare la viața într-un oraș mic în care arta contemporană nu are o prezență constantă decât în mall-uri și cafenele. La Sibiu, expozițiile de artă contemporană au ajuns să fie ca circul itinerant. Vine circul, se creează anumite așteptări, înghesuială și rumoare, apoi se închide totul și rămâne senzația că ai visat. Că artiștii sunt, de fapt, înghițitori de săbii.

Proiectele au variat mult, de la comenzi pentru persoane fizice și juridice, la finalizarea primei mele lucrări „serioase” în ulei, la ilustrații politice și începerea unui proiect personal care o să se întindă pe cel puțin 10 ani de zile. Să vă explic…

În 2018, am fost pentru prima dată la Bâlea Lac. Da, știu, e atât de aproape de Sibiu încât nu înțeleg cum de mi-a luat toată viața să ajung acolo… Am explorat zona vreo câteva ore, m-am cățărat alături de Camil pe toate stâncile de pe creastă până am dat peste „nava mamă”. Arăta de parcă a fost amplasată acolo de o mașinărie imensă, dar de fapt ce se întâmplase era mult mai impresionant. Stânca se prăvălise la un moment dat de pe creastă dintr-un motiv sau altul. Părea să fi fost un eveniment care a scuturat muntele. Iar stânca era înfiptă acolo de foarte mult timp.

Am pozat stânca, am ajuns acasă și în câteva zile m-am apucat de schițat. Experiența mea de lucru cu acrilice era limitată la lucrări de dimensiuni mici și știam că acest tablou va trebui să fie foarte mare ca să poată fi privit întâi de la distanță, așa cum mi s-a întâmplat mie când am dat peste nava mamă. Așa că am început să iau în considerare culorile de ulei.

Nu e complet adevărat că nu mai lucrasem până atunci în tehnica asta, dar nu am stat niciodată să iau lucrurile sistematic, să învăț despre uleiul de in și terebentină. Din momentul în care atelierul a început să miroasă a substanțe, am știut că trebuie să lucrez constant la acest tablou. Mi-am dezvoltat disciplina picturii în ulei și a durat aproape 6 luni să termin proiectul (care încă nu este gata, trebuie să duc tabloul la înrămat). Sper să îl vedeți în curând în întreaga lui splendoare, agățat într-un loc potrivit să-l găzduiască. Aș vrea foarte mult să îl expun public înainte să intre în colecția cuiva.

 

Al doilea proiect major a fost colaborarea cu Passport Productions, o companie de producție specializată pe film documentar. Am realizat o serie de ilustrații pentru documentarul lor, „Belina – Insula Capturată” (3 din 4 episoade sunt online, le puteți viziona aici). A fost o metodă foarte bună de a-mi exorciza anumite temeri despre ce urma să se întâmple la nivel socio-politic în țara asta după 3 ani de guvernare defectuoasă. Dacă nu aș fi avut acest proiect, probabil că m-aș fi simțit foarte dezarmată. Dar despre acest proiect și altele cu tentă politică am scris pe larg aici.

 

Proiectul personal de care vorbeam mai sus se vrea a fi un roman grafic/bandă desenată despre o bucată de istorie personală a familiei mele: refugiul bunicii mele din Cetatea Albă, Basarabia alături de părinții și sora ei la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. În esență, este o poveste despre cum a reușit o femeie puternică să-și ia viața de la capăt de mai multe ori, nu doar cu prilejul refugiului, ci și după o perioadă neagră petrecută ca deținut politic într-o închisoare comunistă și toate obstacolele pe care a reușit să le înlăture din calea ei către o viață liniștită.

Bunica mea pe linie maternă, Nina Bosânceanu, este cea mai curajoasă, creativă și expansivă persoană din familia mea. La cei 92 de ani ai ei, este încă extrem de activă și nu lasă să treacă nici o zi fără să facă ceva ieșit din comun. Am început să desenez o parte din lucrurile pe care ea mi le povestește, în timp ce ea își scrie memoriile cu degetele ei atacate de artrită.

 

În luna august a fost Street Delivery Sibiu, ediția numărul 2, la care am participat și eu cu o serie de semne de circulație alternative care atrăgeau atenția asupra crizei climatice și a nevoii de acțiune în acest sens. Pe lângă asta, am pictat și montat „Panoul expresiilor mai rar întâlnite” (1,5 metri x 3 metri), în încercarea de a surprinde Zeigeist-ul printr-o serie de expresii și desene, printre care „crede-mă pe cuvânt” (referință la apelurile la Poliție care nu sunt preluate prompt, cazul Caracal era la știri pe atunci), „secția (de dat cu) 5-u’” (referință la corupția din cadrul aceleiași instituții), „fericirea nu e cu eliberare prelungită”, „nu folosiți scule defecte” lângă un desen cu Trump etc. În mijlocul panoului am atașat o oglindă în care te puteai privi și pe care era scrisă întrebarea „dai de bănuit?”. Fiecare trebuia să decidă pentru sine, în oglindă.

 

Din toamnă, am început să primesc diverse comenzi, printre care și o reproducere după o lucrare digitală realizată de Marko Manev, afiș pentru filmul The Fellowship of the Ring din seria Lord of the Rings. Cea mai mare provocare a fost inscripția în limba elfă pe care am scris-o cu pixul cu sclipici. Am lucrat doar cu cerneală și am încercat să redau aceeași atmosferă ca în original. Alexandru a fost foarte mulțumit de rezultat, iar lucrarea a ajuns la fratele lui, în Germania.

 

Încep să primesc tot mai multe comenzi, mă bucură aspectul ăsta. Înseamnă că oamenii devin din ce în ce mai atenți la artiștii și artizanii din comunitatea lor și înțeleg că mai bine dau banii pe cadouri unicat, personalizate și cu caracter, decât pe produse ieftine, made in China. Sau poate sunt eu înconjurată de oameni minunați care vor să mă susțină.

Dacă ați făcut o comandă anul ăsta sau dacă ați cumpărat produse TOM de la librăria Humanitas sau direct de la mine, vă mulțumesc din tot sufletul. Susțineți în continuare artiștii și fiți cu ochii pe website-ul TOM. Anul viitor se anunță unul exploziv!

Dacă v-a plăcut acest proiect, vă rog să mă susțineți cu un share pe rețelele de mai jos (apăsați iconița și va apărea un pop-up de autentificare). Mulțumesc!